0

Simbolica suma de 100 de lei

100-de-lei

Afirmatiile Ministrului Comunicatiilor sunt inepte nu numai prin necunoasterea faptului ca Dreptul la invatatura este prevazut de Constitutia Romaniei la Art. 32, la Drepturi si libertati fundamentale, dar si prin manifestarea unei ignorante ingrijoratoare si ofensatoare, in raport cu realitatile sociale in care traim. Si ma tem, ca este ilustrativa pentru o clasa politica. Poate doar Caragiale s-ar prapadi de ras si apoi ar musca.

Exista in declaratiile acestui ministru cateva cuvinte ce ma ingrijoreaza si infurie: “Dacă fiecare părinte ar plăti 100 de lei pe lună, nu mult, ceva simbolic, dar să simtă că nu e gratis…” Aceasta afirmatie denota o ingrijoratoare ignoranta fata de realitatile sociale din Romania.

Domnule Ministru!  In Romania anului 2015, intr-un oras precum Tulcea (orasul unde eu m-am nascut) 100 de lei poate face diferenta intre masa de pranz si lipsa ei, pentru 3-4 zile, intr-o familie obisnuita, cu un singur copil. Da, daca va puteti inchipui, daca mananci numai cartofi prajiti si niste paine, eventual un ou, la care adaugi si o ciorba de legume, poti trai cu aceasta suma cateva zile. Va invit calduros sa incercati. S-ar putea chiar sa va mentineti BMI-ul.

Draga politician concetatean, ma infurii, pentru ca in orasele Romaniei,  romanul obisnuit nu se va raporta la suma de 100 de lei pe luna, respectiv 1200 de lei pe an, ca la o suma simbolica, indiferent de destinatia ei.

Iar daca tot indrazniti sa vorbiti de educatie (in alte conditii v-as banui, apreciativ, de gandire inter-sectoriala), in Bucuresti, exista copii care merg la scoala cu stomacul gol si pentru care, Cornul si laptele de la ora 10.00, este singura masa, pana seara tarziu. In Romania, exista copii care se hranesc cu ceai si paine. In Romania, 52% dintre copiii  se află la limita sărăciei.

Si voi continua. In Romania, anului 2014, conform INS, rata saraciei relative, pe ambele sexe este 25,4%. In imaginea de mai jos putem observa distributia gospodariilor, dupa numarul de copii. Suntem ingrijorati de scaerea natalitatii? Eu ma bucur totusi ca suntem pagmatici. Atunci cand decizi sa iti intemeiezi o familie si sa faci copii, risti sa ajungi in pragul saraciei. Rata saraciei relative dupa tipul de gospodarie este de 73% in cazul gospodariilor cu 2 adulti si 3 sau mai multi copii, 31% in cazul gospodariilor cu 2 adulti si trei copii, 15% in cazul gospodariilor cu 2 adulti si un singur copil si  15% rata saraciei  relative pentru  gospodariile fara copii dependenti.

statistica gospodarii

Ati vazut vreodata oameni, in metrou, care isi dosesc, cu grija, o bancnota de 50 de lei? Sau ati vazut, uneori la magazin cum oamenii isi scot banii sa plateasca, iar cea mai mare bancnota si singura este de 100 de lei? Ati vazut vreodata pensionari  numarand banuti? Cateva hartii de 10 lei….Daca datele statistice sunt inaccesibile, va rog mult coborati din masina (cu sofer) si uitati-va in jur. Va rog. Va invit in Militari. Sau in Pantelimon. Sau in Rahova.

Domnule Ministru, in Romania anului 2016, bancnota de 100 de lei nu este una simbolica. Si daca drepturile fundamentale sunt prea complicate pentru a fi intelese sau invocate din cand in cand, pentru mine este de neconceput ca dumneavoastra sa nu stiti ca traiti  intr-o tara ce are cea mai mare rata a saraciei relative, dintre tarile europene.

0

Rezultatele PISA si indexul coeziunii sociale

Am descoperit, de curand, perspectiva  stiintelor retelelor sociale (vezi Connected a lui Nicholas A. Christakis).  Nicholas A. Christakis ne spune ca atat politicile publice cat si cercetarile sociale ar putea beneficia de pe urma  focalizarii pe arhitectura retelei sociale a unei persoane si mai putin asupra statutului socio-economic. Cu alte cuvinte,   nivelul de educatie, nivelul veniturilor sau apartenenta la un grup etnic  nu sunt  principalii factori care favorizeaza comportamentele riscante, chiar daca principalele variabile pentru descrierea esantioanelor in cercetarile sociale sunt din sfera SES – socio-economic-status.

“Studiile retelelor sociale  dezvaluie ca oamenii sunt expusi riscului nu atat de mult din cauza proriei persoane, cat din cauza indivizilor pe care ii cunosc – adica din pricina locului in care se gasesc in reteaua sociala din care fac parte si a ceea ce se intampla in jurul lor.”

Gandindu-ma la educatie, ma intreb daca nu cumva inegalitatea, lipsa motivatiei, rezistenta la schimbare nu ar putea fi simptomele unei lumi cu oameni deconectati si singuri. Se spune ca educatia este cea care contribuie la coeziunea sociala, prin functia de socializare, prin cea de enculturatie. Insa relatia dintre cele doua, educatie-coeziune sociala, ar putea fi mai degraba reciproca,.

In acest context, al cercetarilor privind relatiile sociale si accesului sau calitatea educatiei, te invit sa  ne uitam impreuna la un  studiu  despre coeziunea sociala. Studiul realizat in 2013, a examinat 34 de tari din UE si OECD, si a conluzionat ca Lituania, Latvia si tarile din sud-estul europei ( Bulgaria, Romania, si Grecia) sufera de pe urma coeziunii sociale scazute. Danemarca, Norvegia, Suedia si Finlanda au cele mai inalte niveluri de coeziune sociala, urmate de Canada, US, Australia si Noua  Zeilanda, conform  Radarului de Coeziune Sociala, un studiu realizat de Fundatia Bertelsmann Stiftung si Jacobs University in Bremen, Germany

Cohesion is a descriptive attribute of a collective and expresses the quality of social cooperation. A cohesive society is characterized by close social relations, emotional connectedness, and a pronounced focus on the common good.
Accordingly, we distinguish among three domains of social cohesion – social relations, connectedness and a focus on the common good – which, in turn, are comprised of a total of nine dimensions.

Tarile analizate in studiu sunt clasificate dupa un index cu 5 etaje, primele trei fiind in zona de coeziune inalta spre medie, ultimele doua, coeziune slaba si foarte slaba.

M-am gandit sa ma uit la studiul privind coeziunea sociala si scorurile PISA. Ma intreb, daca ar putea exista o relatie, semnificativa statistic, intre nivelul coeziunii sociale si performanta elevilor la testele PISA.  Deocamdata voi prezenta doar datele. Testele statistce le las pe mai tarziu.

In primul rand, trebui sa stim ca media scorurilor obtinute la PISA 2012, de tarile participante, este de 494 de puncte.

Prezint mai jos nivelul de coeziune sociala obtinut in studiul amintit de tarile cu scoruri PISA inalte, adica in medie sau peste media OECD.

Switzerland     531 – coeziune puternica.
Netherlands   523 – coeziune puternica
Estonia            521 – coeziune slaba
Finland            519 – coeziune foarte puternica
Canada            518 – coeziune puternica
Poland             518 – coeziune slaba
Belgium          515 – coeziune medie
Germany         514 – coeziune puternica
Austria            506 – coeziune puternica
Australia         504 – coeziune foarte puternica
Ireland             501 – coeziune puternica
Slovenia           501 – coeziune slaba
Denmark         500 – coeziune foarte puternica
New Zealand   500 – coeziune foarte puternica
Cehia               499 coeziune slaba
Franta             495 coeziune medie
UK                    494 coeziune medie

Acestea au fost tarile cu scoruri PISA 2012 in media OECD si peste media OECD.

In continuare sunt enumerate tarile care au obtinut scoruri PISA sub media OECD.  Intrebarea pe care eu o am este: care este nivelul de coeziune sociala obtinut de aceste tari: slaba sau medie spre ridicata? Eu prezic ca slaba. Hai sa vedem.

Bulgaria  coeziune foarte slaba
Cipru  coeziune slaba
Grecia coeziune foarte slaba
Ungaria coeziune slaba
Israel coeziune slaba
Italia coeziune slaba
Latvia coeziune foarte slaba
Luxemburg coeziune inalta 
Malta     coeziune slaba
Norvegia   coeziunea foarte inalta 
Portugalia coeziune slaba
Romania coeziune foarte slaba
Slovacia coeziune slaba
Spania coeziune medie
Suedia coeziune foarte inalta
SUA coeziune inalta

Predictia mea este falsa pentru 5 din cele 16 cazuri. Nu stiu exact ce inseamna asta statistic, dar sunt sigura ca ne poate oferi niste idei in privinta lucrurilor pe care sa le abordam in educatie. Este posibil ca, nu doar planurile cadru, programele scolare, spatiul scolar sau continuturile sa contribuie la o educatie ma buna. Ci si relatiile dintre oameni, cultivarea increderii, acceptarea diversitatii si toleranta, reteua sociala si conexiunea cu celalalt. Stabilirea unor scopuri comune si  participarea. Coeziunea sociala.  Si ci siguranta, acest lucru nu e pentru nimeni o revelatie.

0

Invata-ma sa cred ca merita. Chiar si sa ratez.

Success-winding-road

 

 

Citind CV-ul  Esecurilor publicat de profesorul de la Princeton, am respirat usurata. Dar apoi, m-am gandit.  Ce spun esecurile noastre despre noi? Ca am incercat, ca am iesit din zona de confort, ca desi ne-am temut de esec am riscat. Iar cand am esuat am avut determinarea sa mai incercam inca o data.

M-am gandit apoi la cartile si articolele pe care le citesc.  Si cum, de fiecare data, intru in contact cu rezultatul muncii altor cercetatori. Articole scrise cu atentie, cu idei patrunzatoare si multe surse bibliografice. Carti legate frumos, scrise capitol cu capitol. Teorii elegante.

Ma uitsi  la munca mea. Capitolele acelea dezlanate din lucrarile mele academice, stiva de carti ce nu se citeste singura, dar care contine toate acele argumente care mi-ar clarifica teza.  Si e atat de usot sa uit cata munca este in spatele cartilor, articolelor, teoriilor, blogurilor pe care le citesc. Prentru ca ajung la mine gata de consumat!

Am continuat sa ma gandesc la ce se spune de obicei. Invata din greseli, invata din esecuri, Pot trece prea usor ca sloganuri!  Adevarul e ca evitam esecul cu fiecare neuron de care dispunem! Cand nu reusim sa il evitam, il ascundem rusinati ca de vreo boala contagioasa, iar cand nu mai reusim nici sa il ascundem, il taxam. Cu note, puncte, cuvinte grele, judecati, lectii si sfaturi. Atitudinea fata de esec este din aceeasi familie cu credinta in talent, cu frica de evaluare, cu obsesia pentru certitudini si lipsa de toleranta fata de intrebari si curiozitate.

Tot citind ratarile omului, m-am mai gandit la  anii copilariei, in timpul scolii, cand cei mai multi adulti au  fost obsedati sa ne instruiasca intr-un singur sens:  despre cum se fac lucrurile perfect, cum se respecta regulile, cum se reuseste in viata, cum se traieste.

Dar cum sa dau gres si sa o iau de la capat? Cum sa fiu trista si imi amintesc ca va trece? Despre cum sa ma port cand am incalcat regulile? Despre cum sa renunt la joc, cand regulile nu mai sunt conforme valorilor mele? Cum sa traiesc si apoi sa mor demn?

Tot citind, am respirat usurata. Si m-am gandit apoi la esecurile mele.

0

Daca iadul ar exista, s-ar numi “o palma la fundut”

 

KV Unicef scoala landscape

 

Daca esti nascuta pana anii 90, probabil ca ai invatat tablea inmultirii de frica riglei/aratatorului. Invatoarea: 3X4?….Elevul:..ahhhhh. BUF! o rigla sau aratator la palma, palma, pe care, in sadismul lor, te puneau sa o tii intinsa.

Nu citeai bine? Eu am stat de multe ori in pauza mare, alaturi de alti colegi, pe holul scolii, in picioare cu manualul ala de clasa a III-a in brate, sa ne vada si altii cat suntem de incapabili sa citim.  Nu mai povestesc si bataia din clasa a II-a, aia primita pentru ca aveam caietul dezordonat si cu greseli. Eu am facut scoala in Tulcea.

Azi, dupa 20 de ani, datele UNICEF arată că, cel puțin un copil din zece este victima unei forme de violență: violența domestică este percepută ca un lucru normal: 60% din populație este tolerantă față de comportamentele violente în cadrul familiei. Un alt  studiu național privind abuzul neglijarea copiilor realizat de Salvați Copiii România in 2013, arată că 63% dintre copiii chestionați confirmă că sunt bătuți acasă de către părinți, 20% dintre părinți cred că pedeapsa fizică este un mijloc de educație, majoritatea părinților și o parte din copii nu percep unele corecții fizice, cum ar fi pălmuirea, a fi o forma de abuz fizic.

Desi interzisa, in Romania, bataia este  inca rupta din rai si unde da mama creste. Eu as spune mai degraba, ca daca iadul ar exista, s-ar numi o palma la fundut. Vezi ultimul caz, al directoarei de la gradinita din Bucuresti. Femeia este probabil psihopata. Sper sa stea cat mai departe de copii, pentru cat mai multa vreme.

Potentialul agresiv al oamenilor  este enorm si este o realitate, cu atat mai mult cu cat contextul social in care actionam ne poate determina sa fim mai  agresivi, cu zambetul pe buze si stindardul sus (vezi Stanley Milgram sau mai nou,  Nicholas A. Christakis si stiinta retelelor).

Agresivitatea si violenta  pot fi incriminate, acuzate, discreditate, ignorate si negate. Ele vor continua sa apara, pentru ca, emotiile care stau la baza comportamentului agresiv (precum furia, frica, ostilitatea, frustrarea) fac parte din gama emotiilor pe care o fiinta umana le experimenteaza.  In acelasi timp,  din biologia noastra,  face parte si capacitatea  de a regla  emotiile.

Gestionarea emotiilor (inclusiv a celor care trezesc agresivitate, verbala sau fizica)  se invata. Ulterior se practica permanent si concomitent cu metode alternative de management al clasei, de educatie si disciplinare a copiilor.  Un singur copil te poate aduce uneori la limita rabdarii. 30 de copii… te pot imbolnavi. Si da, iti vor trezi, uneori, impulsuri agresive. Totusi, oricat de “obraznici”sau energici sunt copiii din jurul tau, poti invata sa te reglezi. Este inadmisibil sa tipi si sa umilesti. Copilul se afla acolo pentru a invata. Daca era o fiinta iluminata nu mai avea nevoie sa vina la scoala.

In locul palmei si trasului de urechi, in locul umilirii si tipatului de adult scapat de sub control (deosebirea dintre tine si copil  fiind ca tu ai un cortex prefrontal matur, in timp ce puiul este in crestere),  INVETI SA TE REGLEZI. Inveti, totodata, metode si tehnici  prin care sa gestionezi clasa, astfel incat sa nu simti nevoia sa ridici glasul sau palma. Si nici sa nu mai spui vreodata: pai si ce sa fac, sa ii las sa mi se urce in cap?! Adevarul e ca atat parintii, cat si profesorii sunt lipsiti de instrumente inteligente de gestionare a emotiilor lor, dar si a copiilor. Cred totusi ca suntem pe drumul cel bun. Informatiile abunda. Cursurile sunt din ce in ce mai diverse.

Te rog, aminteste-ti ca emotiile, indiferent de culoarea lor,  sunt acceptabile.  ACTIUNEA VIOLENTA ESTE INACCEPTABILA. De la emotie la comportament  exista o distanta. Nu ar fi oare intelept din partea ta sa inveti sa o cultivi, sa o simti? Iar apoi sa transmiti  aceasta capacitate copilului tau, elevului tau?

 

 

0

Este lipsa de motivatie o problema?

Ma delectez in aceasta dimineata cu lectura deosebit de utila  a unei carti de psihologie sociala. Dintre cele mai interesante!  De data asta, nu  spun nici cine, nici ce! O singura idee o sa iti spun.

 

a6554c55a46596704a40a639b00346c7

 

Ne tot batem capul prin lumea educationala cu motivatia pentru invatare. Pe buzele tuturor sta intrebarea cum “sa crestem motivatia elevilor?” sau  “de ce sunt elevii demotivati”.   De obicei, atunci cand oamenii incearca sa schimbe comportamentul altor persoane, isi propun sa ii stimuleze in directia comportamentului dezirabil: promit recompense si se asigura ca exista pedepse sau amenintari. Vorbind despre elevi, promitem si oferim note mari daca invata, le dam chiar bani daca obtin note mari, premii, medalii, aprecieri, laude. Cautam modele care sa ii inspire sau ii pedepsim pentru lipsa lor de MOTIVATIE. Identificarea unor metode de a o creste ne poate asigura succesul, cu o singura conditie:  motivatia sa fie cu adevarat problema pe care  avem.

Dar este motivatia  adevarata problema a elevilor nostri? Intre noi fie vorba, nu vom afla pana ce nu vom face studii sistematice in acest sens, cercetari care sa depaseasca nivelul anchetei pe baza de chestionar sau interviu.

Cei mai multi oameni, dar si tineri sunt motivati sa devina mai buni, sa fie apreciati, sa se simta valorosi in grupul din care fac parte, sa dobandeasca informatiile necesare despre lumea in care traiesc. Tinerii de liceu sunt motivati si viseaza la un viitor sigur. Cu siguranta nu isi doresc somaj, saracie, ignoranta. Cred ca putem admite acest lucru. In acest caz, este posibil  (dar nu sigur, pentru ca nu am date) ca incercarea de a creste motivatia sa fie inutila, pentru ca este psibil sa reprezinte o falsa problema.

O strategie mult mai fructuasa ar putea  fi sa identificam si apoi sa eliminam obstacolele ce stau in calea comportamentului pe care dorim sa il promovam.

Dar nu vom sti,  pana ce nu initiem cercetari educationale in acest sens; nu vom stii pana ce nu ne vom intreba care sunt comportamentele dezirabile simple pe care le punem sub umbrela “a invata”.

 

 

0

Vorbind copiilor noștri despre educatie

 

PagineValori

De curând, am participat la un eveniment despre educatie. Ce mi-a atras atenția a fost faptul că s-a vorbit despre valori. Oamenii tineri și frumoși care vorbeau despre învățare au trecut dincolo de probleme și soluții și au vorbit, spre admirația tuturor, despre valorile pe baza cărora actionează.  De ce ar putea fi asta important? Pentru că, dialogul social despre busola care  ghidează străduințele oamenilor este începutul educației prin valori și modele.

Mă întreb, care sunt valorile pe baza cărora acționează copiii noștri când  merg la școală? Ce îi poate motiva chiar și atunci când este dificil?  Noi, adulții, îi ajutăm să descopere valoarea învățării sau le subminăm motivația prin discursul nostru, orientat adesea către probleme?

Cu întrebările astea în minte, insist să fac o diferență: între valoare (ca ceea ce este bun și de dorit) și practicile oamenilor sau instituțiilor cu  care tindem sa asociem cel mai adesea o valoare. Intre valori si scoala, in cazul nostru. Altfel, mă tem, riscăm să aruncam și copilul cu apa din copaie.

Ca să nu întâmple așa ceva, să păstrăm în minte că ”a învăța” este o activitate valoroasă în contextul lumii actuale, iar atunci când criticăm ȘCOALA, criticăm mai degrabă niște practici  particulare. Dar s-ar putea ca,  un copil să nu poată înțelege singur diferența. Tot auzind în jurul său adulți vorbind despre problemele eterne ale educației,  creăm imaginea unei  școli monstruase. Când oferim soluții, construim o școală populată de oameni neajutorați și lipsiți de autonomie.

Tocmai nemulțumirea noastră la adresa școlii poate da încă un motiv de dispreț  față de învățare și mersul la școală. Pentru că, nu-i așa, ce rost mai are să te străduiești într-un loc pe care toată lumea îl hulește, îl consideră ca una dintre sursele eșecului social sau îl sufocă cu soluții?

Cred cu tărie că avem nevoie de  un discurs orientat către valori. Ele sunt cele care justifică de ce facem ceea ce facem, chiar și atunci când nu ne place. Uneori este neplăcut și frustrant să înveți ani la rând, dar cand valorizezi cunoașterea și excelența continui să cercetezi domeniul care te interesează. Nu ne place să avem de a face cu birocrația din spatele unor proiecte de educație, dar continuăm, nu pentru că trebuie, nu pentru că ne e frică. Ci pentru că valorizăm schimbarea, inovația și colaborarea, așa că ne străduim în continuare.

Hai să le vorbim copiilor noștri  despre valorile care pot însoți mersul  la școală. Hai să povestim copiilor despre valori care ar putea oferi direcția acțiunilor noastre zilnice, într-o lume debusolată. Asta ar putea însemna să mutăm accentul pe un  mesaj de tipul ”mergând la școală, ai putea schimba viața oamenilor”, ”învățând, vei putea aduce schimbarea pe care o dorești în școala ta”, ”perseverând vei putea ajunge la soluția de care avem atât de multă nevoie”, ”fiind tolerant, vei găsi consensul alături de colegii tăi”. Și mai ales,  ”învățând este posibil să descoperi ceea ce este important pentru tine, lucru pe care nu ți-l poate impune altcineva. ”

De aceea, mă bucur să văd că discursul despre educație  începe să fie presărat de cuvinte precum: curaj, pasiune, cooperare, inovație, transformare, învățare. Valorile sunt cele care ne vor ghida, inspira, motiva chiar și atunci când va fi greu. Si va fi, pentru că  ”greu” face parte din procesul de schimbare.

0

Opinia ta este irelevanta

Daca opinia ta este ca  cele doua piese de mobilier nu sunt egale,  te inseli.

shepard-tables-illusion-big

 

Mintea umana este supusa erorii, prejudecatilor si caracterizata de ceea ce se numeste în psihologie bias cognitiv. Actionam pe baza modului in care percepem lucrurile, iar felul cum percepem lucrurile nu corespunde cu ceea ce exista in mod obiectiv în realitate.

De aceea, uneori, opiniile noastre sunt irelevante.O opinie poate fi frumoasa, eleganta, concisa si demna de luat in calcul. Insa, in contextul politicilor publice mai are nevoie de o trasatura: sa fie intemeiata pe dovezi empirice. Adica, iei o rigla  sau ceva asemanator, masori cele doua mese si constati uimita ca mesele sunt EGALE! Din acelasi motiv, deciziile importante, mai ales cele cu impact social şi implementate cu bani publici, cer sa fie bazate pe evidenţe. Deciziile importante nu se pot baza pe opinii.

Sa ne amintim de implementarea clasei pregatitoare, in 2012. Acesata s-a facut, printre altele, in baza unei paradigme, numită school readiness, care inseamna disponibilitatea pentru scoala, insa nu asa cum ar crede unii, doar a copilului ci a tuturor actorilor implicati: copil, familie si scoala.  Pentru a implementa clasa pregatitoare avem nevoie de familie informata si pregatita, copii pregatiti psihologic si cognitiv si o scoala mobilata corespunzator, plus cadre didactice pregatite. Opinia a fost probabil..las’ca merge pentru ca,  implementarea s-a facut, lucrurile au mers cum au mers. Azi nu mai discutam prea multe despre subiect.

Totusi nu pot sa pierd din vedere ca, o ancheta pe care am realizat-o cu ajutorul colegilor de la FPSE in 2012,  in randul cadrelor didactice si a parintilor, evidentia, pe esantionul nostru (nereprezentativ) urmatoarele lucruri:

– întrebati ce modificări ar aduce curriculumului, profesorii de la clasa pregatitoare afirmau ca ar schimba cotinuturile, referindu-se aici la discipline, aerisirea programei si introducerea altor activităţi de învăţare,  de exemplu, jocul.

– intrebaţi cu ce dificultaţi s-au confruntat, cele mai nominalizate răspunsuri  de catre profesori au fost dificultăţi legate de aplicarea curriculumui, mobilier inadecvat pentru varsta copiilor si comportamentele copiilor,  neadecvate, din punctual lor de vedere, mediului scolar.

– in privinta parintilor, cele mai multe dificultati intampinate au fost la inscrierea copilului si au fost legate de organizarea şi metodologia înscrierii, care au ingreunat procesul.  Cei mai multi au declarat totuşi ca au primit sprijin din partea scolilor.

– cele mai frecvente recomandari ale parintilor s-au referit la modificarea curriculumului, la dotare si mobilierul clasei si la  organizarea inscrerilor.

Desi exista o perceptie favorabila despre implementarea clasei pregatitoare, dificultăţile mentionate( curriculum, mobilier si organizarea inscrierilor si relatia cu copiii)  se referă la aspecte controlabile  în condiţiile unei testări pealabile, care, cel putin pe esantionul nostru nu s-a intamplat. Rezultatul? Un process educational greoi.

Radulescu – Motru scria in 1927:” la noi nu este in traditie ca sa se astepte in mod serios experimentarea unei legi scolare. Legea scolara nu are nevoie de confirmarea experientei. Justificarea ei sta in frumuseatea principiilor. A gasit ministrul de instructie un principiu frumos, reforma se impune!”

Dupa mintea mea mica, avem doua optiuni: sa facilitam cultivarea unui simt estetic rafinat in randul decidentilor, sau, sa impunem standardele  unor decizii  bazate pe evidente, fundamentate empiric prin cercetari valide.